Astazi avem doua povesti...
... de doi ani incoace, Ioana Simen de la ciclism.ro este alaturi de noi si "scrie in imagini" o noua poveste de la cabana Postavaru... click aici pentru a vedea albumul.
...cealalta este scrisa de Florin Simion, un pasionat al alergarii, dar mai bine sa-l citim pe el:
"Postavaru Night – Poiana Brasov – 10 Martie 2012 ... de doi ani incoace, Ioana Simen de la ciclism.ro este alaturi de noi si "scrie in imagini" o noua poveste de la cabana Postavaru... click aici pentru a vedea albumul.
...cealalta este scrisa de Florin Simion, un pasionat al alergarii, dar mai bine sa-l citim pe el:
by Florin Simion
Alergarea a fost ani de zile o pasiune; acum este un mod de viata. Pentru mine. Ce inseamna asta? Antrenament, echipament, documentare, carti, reviste, alimentatie (cat de cat) specifica, suplimente, odihna (deocamdata doar teoretic), comunitate, prieteni, concursuri, deplasari, mini-vacanta, club, sfaturi, sustinatori, pareri contra, neplaceri, petreceri (putine deocamdata). Toate acestea vin natural atunci cand pasiunea nu este doar o activitate ocazionala, ci una permanenta.
De 1 an de zile modul acesta de viata a inclus si multe obiective, dorinte si motivatii. Modul acesta de viata a insemnat si multe bucurii, reusite si depasirea limitelor. Fiecare alergare si concurs a avut specificul lui. Dar auzisem eu de un eveniment foarte iubit de alergatori si schiori, si anume Postavaru Night. In 2011 am sarit peste acest concurs din banalul motiv, ca ar fi prea scurta distanta. Si am regretat, evident. Am asteptat un an de zile si nu am regretat. Am simtit si eu (pe 10 Martie 2012) ca Postavaru Night e mai mult decat un concurs de schi de tura si alergare montana (sau mai exact “vertical race”). La Poiana Brasov si apoi la Cabana Postavaru, multe din acele aspecte din viata unui alergator s-au reunit: echipament, antrement, concurs, suplimente, alimentatie, deplasare / mini-vacanta, prieteni si petrecere.
La Postavaru Night urma sa ma gandesc la cursa mea, dar si la prima competitie de alergare din viata lui Marius, colegul meu de munca. Se pare ca eu l-am inspirat si astfel a inceput sa alerge. Si totul a iesit bine. Oricum, a fost mai pregatit (antrenament, echipament, alimentatie, sfaturi) decat am fost eu la primul concurs montan.
La start am gasit multa voie buna si evident, multi prieteni alergatori. Cred ca m-am invartit vreo ora pana sa fiu “gata de cursa”. Am pornit cursa in spatele lui Adi Bostan si, furat de peisaj, am grabit pasul de parca dadeam ture de stadion. Uitasem de strategia ultimelor 2 concursuri, cand am plecat ultimul (de parca eram la plimbare) si am avut energie pana la final. Deja la prima urcare le ridicam moralul multor alergatori (care ma depaseau). Apoi usor-usor am recuperat si cca 3km am urcat ca teleghidat, incercand sa inteleg de unde am atata vlaga. Lasand putin concentrarea la o parte, mi-am amintit de sugestia lui Bogdan si m-am uitat in urma, pentru a admira valea luminata de frontale.
Fiind o cursa scurta, itensitatea a fost una deosebita. In 4,5 km nu e timp de dueluri, insa am stat mai mult de jumatate din alergare in preajma CPNT-istului Cornel Spiridon. Intr-un final l-am pierdut din ochi, dar l-am gasit spre suprinderea mea pe Radu Milea, care avea probleme. Pe ultimele sute de metri mi-am pierdut concentrarea si chiar inainte de finish m-a ajuns Emanuel Trandafir, un pusti foarte talentat caruia ii prevad un viitor prin de reusite. De fapt, m-am bucurat ca ma depasise el si nu altcineva. Cu toate acestea am terminat din nou (anul acesta) imediat dupa greii alergarilor montane, in 41min 48sec. Locul 14 la categoria -35 (din peste 50 de oameni) si locul 16 la alergare general.
Cursa mea se terminase, dar Mariana era inca pe traseu (in afara concursului). M-am pornit in intampinarea ei, coborand in alergare (o buna bucata alaturi de Gica Blajiu). Asta da relaxare dupa urcarea chinuitoare. Am regasit-o pe Mariana, cam obosita. Dar am urcat cu ea pana la finish. Pe drumul spre Cabana Postavaru, Marius a reusit o coliziune spectaculoasa cu un schior, incident din care cel mai sifonat a iesit unul din betele mele de trekking.
La cabana am savurat pastele si berea, dar am simtit, in sfarsit, pe viu acea atmosfera faina, de petrecere si voie buna (inclusiv muzica buna) pentru care este vestit Postavaru Night. Era o senzatie extraordinara sa petrec alaturi de toti acei oameni cu care de obicei concurez. Am rezistat pana la premiere, unde am colectionat vreo 10 diplome. Nici coborarea pe partie n-a fost plictisitoare.
Postavaru Night este intr-adevar un concurs inedit (vertical race noaptea), intr-o atmosfera speciala, alaturi de oameni deosebiti (inclusiv crema alergatorilor). Este un eveniment de traditie si merita incercat in fiecare an.
Postavaru Night – Filmul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu